Jubileu în Familia Kolping „Sf. Iosif” Brașov

În data de 28 octombrie 2017, Familia Kolping Sfântul Iosif din Brașov a celebrat 25 de ani de existență.

Cu acest prilej a avut loc o mică festivitate în care ne-am amintit de activitățile organizate de-a lungul anilor trecuți: excursii în țară și peste graniță, diferite baluri, concerte caritabile și concerte organizate cu ocazia sărbătorilor, zile ale copilului și tabere pentru copii, pelerinaje ale familiilor Kolping din dieceză și exerciții spirituale înaintea sărbătorilor Pascale și a Nașterii Domnului, confecționarea coronițelor de Advent ș.a. Această întâlnire a fost și o comemorare a celor răposați care ne-au fost alături în trecut, cum este cazul fostei președinte Aranyosi Margareta (Zuzu).

Colajul de fotografii pregătit de actualul președinte Aczél Barna ne-a purtat în diferite orașe, țări și evenimente la care am participat de-a lungul celor 25 de  ani. Colajul cu titlul „Am fost, suntem….și vom fi” ne-a trezit emoții și sentimente frumoase și, totodată, a fost și un îndemn spre a urma ideile și concepțiile fondatorului Adolph Kolping, pentru ca în viitor familia noastră să dăinuiască.

Máthé Tibor ne-a reamintit aceste idei ale fondatorului asociației, ne-a vorbit despre profilul membrului  Kolping, ne-a descris caracteristicile unei Familii Kolping și a adus în discuție ideea pe care se bazează o astfel de familie.

Programul cultural „Viața clădită pe credință”, pregătit de tineri sub îndrumarea lui Égei Imola și a lui Lázár Orsolya a conținut citatele lui Adolph Kolping, adunate de Prelatul Heinrich Festing, pe muzica lui Sillye Jenő.

În sfânta liturghie celebrată de praesesul Gödri István alături de fostul praeses Máthé Vilmos și de Fáy Leó-Lórándt, parohul bisericii Inima Preasfântă al lui Isus-Blumăna, i-am mulțumit bunului Dumnezeu pentru  bunătatea și harul Său cu care ne-a îngăduit să ne formăm ca Familie Kolping și să parcurgem acești 25 de ani, ajungând astăzi la sărbătorirea acestui eveniment. Cu speranța și credința că ne va fi alături și în viitor, promitem că nu vom înceta să fim solidari cu cei nevoiași și că, în măsura în care vom putea, vom ajuta acolo unde este nevoie.

Lui Kolping fidel!

Gecző Veronika – Familia Kolping „Sf. Iosif”Brașov

mai multe poze